„Gandalf”, la spital după ce a căzut pe scenă, la Londra, în timpul unui spectacol/Ultimul mare rol al actorului Ian McKellen

„Gandalf”, la spital după ce a căzut pe scenă, la Londra, în timpul unui spectacol/Ultimul mare rol al actorului Ian McKellen
„Gandalf”, la spital după ce a căzut pe scenă, la Londra, în timpul unui spectacol
Publicat: 18/06/2024, 16:00

Actorul britanic Ian McKellen, în vârstă de 85 de ani, a căzut de pe o scenă, la Londra, în timpul unui spectacol şi a fost transportat la spital.

În prezent, „Gandalf” se recuperează, a declarat pentru BBC un purtător de cuvânt al teatrului londonez.

Ian McKellen îl joacă pe „John Falstaff”

Ian McKellen interpretează rolul lui John Falstaff în „Player Kings”, o producţie inspirată de opera „Henric al IV-lea”, de William Shakespeare, care se joacă în West End, unde se află principalele teatre londoneze.

Într-o scenă de luptă din timpul spectacolului de luni seară, 17 iunie, McKellen şi-a pierdut echilibrul şi a căzut în faţa scenei, strigând în timp ce personalul s-a grăbit să îl ajute, a relatat BBC.

Reprezentaţia a fost anulată, iar actorul a fost transportat la spital. El are „o stare de spirit bună” şi se preconizează că „se va recupera rapid şi complet”, urmând să revină pe scenă miercuri, 19 iunie, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al teatrului.

McKellen este cunoscut în special pentru interpretarea rolului „Gandalf” în filmele „Stăpânul inelelor” şi „Hobbitul”. De asemenea, el a fost personajul „Magneto” din „X-Men”.

Actorul şi-a început cariera în teatru în 1961, printre piesele în care s-a afirmat numărându-se „Richard al III-lea”, „Regele Lear” şi „Macbeth”.

CITEȘTE ȘI:

Anthony Hopkins și Ian McKellen vor juca pentru prima dată împreună

Filmul „Hobbitul: Bătălia celor cinci oștiri” a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american – TRAILER

Acest bărbat trăiește de 43 de ani în pădure, fără curent electric, gaze sau apă. IREAL ce mănâncă și din ce face bani

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Unul dintre polițiștii care i-au prins pe suspecții crimei din Vaslui este Marian Godină. Cum...
De necrezut! Cât costă un șnițel de pui cu piure de cartofi, la 'împinge tava'...
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
O grădină din Teleorman, plină cu palmieri, face furori pe internet. "Mulți nu cred că...
Avem primele IMAGINI cu Bordea & noua iubită! Cine e tipesa 'de pe Dubai' 😲
Cum arăta Shannen Doherty înainte de a muri: ultimele imagini cu actrița! Avea doar 53...
Jumătate de ţară, sub cod galben de furtuni de la ora 12:00. Judeţele care rămân...
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
Cod galben de furtuni puternice și GRINDINĂ în jumătate de țară, joi! Caniculă extrema în...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Este legal să treci pe roșu pentru a face loc ambulanței sau pompierilor? Ce spune...
Caniculă şi furtuni violente. România, sub cod roşu, portocaliu şi galben simultan
ASTA înseamnă DACĂ ai coșmaruri noapte de noapte! Este ULUITOR
Nu vrea obligație pentru proprietarii de case. Iohannis refuză legea. A decis azi, 17 iulie
Ikea retrage un anumit produs din motive de siguranță. Există riscul de incendiu
Insula Iubirii, sezonul 8, 16 iulie 2024. S-a declanșat haosul după ce ispitele au oferit...
„Ne-am potolit cu furatul” Reciclarea PET-urilor a devenit o afacere profitabilă! Cât câștigă românii pe...
Ce spune Elena Merișoreanu despre căsnicia ei? Cum a reacționat artista când a aflat că...
Ea este dentista ucisă în propriul cabinet din Brăila. Ce au găsit oamenii legii la...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Am mers, recent, într-un magazin unde scria că e deschis 24...
Timpul ar putea fi doar o iluzie creată de fizica cuantică